Dukan ATACDukan CROAZIERAGUSTARIRETETE FARA TARATE DE OVAZ

PARIZER de CASA (Low carb/ Low fat/ Sugar free/ Gluten free)

PARIZER de CASA (Low carb/ Low fat/ Sugar free/ Gluten free)

Mezelurile au ajuns sa fie printre cele mai nocive alimente, iar din pacate, din ce in ce mai multi romani le cumpara – pentru ca sunt ieftine si pentru ca satura foamea.

In reclame sunt promovate ca fiind o sursa sanatoasa de proteine si sunt recomandate pentru a fi consumate de intreaga familie. In realitate insa, adevarul este departe de ceea ce se arata oamenilor.

Citeam deunazi afirmatia unui angajat dintr-o fabrica de mezeluri: „Inainte sa ma angajez aici, mancam mezeluri in fiecare zi. Le dadeam si copiilor mei parizer, crenvursti sau sunca, fiind convins ca sunt alimente sanatoase. Insa cand am intrat in fabrica si am vazut de fapt ce se pune in aceste mezeluri, m-am ingrozit. Piele, grasime, zgarciuri, oase si in general toate resturile intra in niste masini de tocat imense, iar pasta aceea este amestecata cu apa, multa sare si tot felul de prafuri. Carnea propriu-zisa este intr-o proportie foarte mica”.

Si pe drept cuvant trebuie sa recunoastem, stim aceste lucruri alarmante, desi legislatia privind normele de compozitie exista din 2006 si este destul de clara.

Motiv pentru care, decat sa ne imbolnavim, mai bine bucatarim. Decat sa ne bucuram de o valabilitate mai crescuta a unor produse procesate, care pacaleste creierul cu gustul si caloriile negative, mai bine ceva proaspat, care poate fi congelat si consumat mai apoi, in cazul in care preparam mai mult.

Ingrediente:

  • 1 kg piept de curcan (puteti folosi si piept de pui sau pulpe dezosate si fara piele)
  • 3 oua
  • 70 ml. ulei de masline extra-virgin
  • 30 grame gris fara carbohidrati
  • 2-3 catei usturoi (zdrobiti)
  • 1 lingurita boia de ardei (dulce sau iute, cum agreeati)
  • cimbru uscat (puteti folosi alte condimente, dupa gust)
  • chili (optional)
  • sare dupa gust

Mod de preparare:

Mai intai de toate trebuie sa stim ca un robot de bucatarie, face toata treaba. Masina de tocat carne poate fi folosita, insa aceasta nu macereaza bine carnea si trebuie sa repetati tocarea de mai multe ori. Robotul este foarte indicat pentru ca transforma carnea intr-o pasta fina.

Taiem cuburi carnea si o maruntim bine in robotul de bucatarie pana devine o pasta omogena.

Adaugam peste carne si restul ingredientelor si mixam in continuare pentru a le incorpora.

Asa arata pasta noastra pentru parizer:

Folosim folie din plastic alimentar pentru a forma suluri. Asezam pasta de carne peste folie si rulam bine.

Presam bine astfel incat sa nu ramana aer si inodam capetele.

Dintr-un kg de carne am facut 3 suluri cu dimensiuni de cca. 23 cm lungime si 7-8 cm diametru.

Asa ca am optat sa fac un sul de parizer simplu, cel din imaginile de mai sus si inca doua, din care unul cu cascaval si unul cu ardei gras rosu.

Taiem cubulete mici de cascaval – reteta de cascavala dieteic o gasiti AICI. Asezam carnea pe folia din plastic alimentar, dar de data aceasta o intindem in strat cat de cat uniform ca grosime. Peste stratul de carne punem din loc in loc cubuletele de cascaval, rulam si inodam la fel ca la primul sul.

Procedam la fel si cu al treilea sul, doar ca de data aceasta punem cubulete de ardei gras rosu. Evident, daca va place puteti face si cu ciuperci sau masline 🙂

Cele trei suluri astfel formate le mai infoliem inca de doua ori in folie din plastic alimentar, pentru a ne asigura ca in momentul fierberii nu patrunde apa. Deci, in total am infoliat fiecare sul de parizer de trei ori.

Ultimul pas este sa infoliem in staniol.

Rasucim la capete staniolul si toate cele trei suluri le mai infoliem inca o data in staniol. In total fiecare sul de parizer l-am infoliat de 2 ori in staniol.

Intr-o cratita incapatoare, punem sulurile le acoperim cu apa rece si fierbem la foc mic. Timpul de fierbere este de 40 min. din momentul in care apa incepe sa fiarba.

Dupa fierbere, scoatem sulurile de parizer intr-o tava si le lasam la racit.

Sper ca nu v-am ametit cu infoliatul dar este un lucru important si am sa va arat ca mitul precum ca riscul sa patrunda in preparatul gatit particule de aliminiu, poate fi combatut 😉

Dupa indepartarea primului strat de staniol veti vedea ca al doile strat este intact ca si culoare si aspect. Doar primul strat a oxidat (s-a inegrit putin). In plus carnea este protejata si de folia din plastic alimentar.

Voila!

Preparati acasa si pentru intreaga famile, nu doar pentru voi cei care vreti sa tineti o dieta, chiar si pentru copii, folosind putina grasime naturala este grozav de gustos si sanatos.

Dintre cele mai procesate produse din magazine, putem considera salamurile, carnatii, crenvurstii, parizerul, mezelurile cu carnea maruntita, procesata, unde nu se vede nici cantitatea macra care este consumata.

Asa arata parizerul facut in casa, din ingrediente bine cunoscute de tine!

Este foarte dens, sanatos, satios si se taie foarte bine.

 

Si cel cu ardei:

Sectiunea si la cel cu cascaval:

Fie ca-l consumi la micul dejun sau ca topping la pizza este foarte gustos si evident esti sigur de ceea ce mananci.

In dieta dukan poate fi consumat inca din etapa Atac, daca nu adaugi legume si ulei.

Pofta buna s-aveti !


Nota:

Click pe fiecare ingredient pe care doriti sa-l cumparati si veti fi redirectionati catre comerciant.

Folositi codul lifestyle5 pentru a beneficia de un DISCOUNT de 5% din valoarea comenzii plasate pe No Sugar Shop !

 

 

print

0 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *