Dukan CONSOLIDAREDukan CROAZIERAFELURI PRINCIPALE

MIDII in stil ITALIAN (Low carb/ Low fat)

MIDII in stil ITALIAN (Low carb/ Low fat)

Midii de crescatorie, cu gandul acesta am trecut intr-o doara, seara tarziu, prin supermarketul Cora, direct la raionul cu peste m-am oprit, fiind un infocat consumator si ca sa ma intelegeti, 24 din 24 ore daca-mi dai peste si derivate din acesta, ori fructe de mare, nu ma supar.

1

Mare mi-a fost mirarea caci imi mai incercasem norocul, insa de data asta m-a surprins, caci am gasit midii de crescatorie. Nici scump nu mi se pare undeva la 13 lei/kg, in contextul in care plasuca a avut cca. 980 grame si tinand cont de faptul ca se pot satura patru persoane din asta, caci mare mi-a fost mirarea cand am auzit la Chef Adi Hadean aceasta.

2

Deci, pentru ca recunosc, midii in cochilie nu am mai gatit niciodata, cu toata pasiunea mea pentru ele, am mai mancat de multe ori, initial, am crezut ca e cea mai complicata dintre retete prepararea lor!

Printr-un simplu google search “midii in cochilie” mi-a iesit in cale aceasta reteta pe siteul lui Chef Adi Hadean. Pentru ca am mai “reinterpretat” in mod dietetic retete de la dansul si chiar mi-au iesit bune, aici chiar nu aveam ce sa reinterpretez caci totul se potrivea de minune si sanatos si gustos dar si dietetic.

Multumesc Chef pentru delicioasa si usoara reteta 🙂

Asadar sa trecem la treaba!

Ingrediente:

  • o plasa de cca. 1 kg midii de crescatorie proaspete
  • cativa catei de usturoi (4-5 buc.)
  • o cutie de rosii decojite (tocate sau intregi, am avut tocate, dar nu conteaza caci le puteti zdrobi cu usurinta si daca-s intregi)
  • 60 ml vin alb
  • 2 linuri ulei de masline extravirgin
  • zeama la o jumatate de lamaie
  • o legatura patrunjel verde

Mod de preparare:

Alegem midiile mai intai pentru ca trebuie sa stim, acest aspect este foarte important.

Pastram doar midiile inchise, si le aruncam pe cele deja desfacute, caci alea sunt raposate!

Spre norocul meu am gasit doar cinci si le-am aruncat.

3

Folosim un buretel de sarma sau o periuta cu care sa indepartam nisipul, calcarul si celelalte impuritati dar si matasea atasata de cochilii care uneori intra si in acestea.

Sub jet de apa rece facem acest procedeu care, sincer doar acesta mi s-a parut a fi mai greut, insa a meritat efortul caci, dupa, m-am simtit exact ca la ferma de midii Dalboka, unde daca as avea posibilitate, as merge in fiece zi sa mananc. Asta se intampla o data pe an cand ajung la Vama Veche, nu am cum sa sar peste o masa, doua, la Dalboka.

Le spalam apoi in cateva jeturi de apa rece si gata sunt bune de preparat.

4

Usturoiul pisat (taiat sau zdrobit cum va vine mai la-ndemana) il punem cu cele 2 linguri ulei de masline extravirgin in acelasi timp (fara sa incingem uleiul in prealabil) intr-un wok si il calim atat cat usturoiul se coloreaza usor. Chef Adi Hadean asa ne invata ca sa nu ardem usturoiul, deci asa am urmat si eu sfatul dansului, foarte bun !

5

6

Adaugam cutia de rosii decojite.

7

Dam focul iute si imediat punem si midiile, le amestecam cu sosul de rosii si usturoi, iar dupa un minut turnam vinul peste ele.

8

Acoperim cu un capac caci ajuta foarte bine si deja observam cu cochiliile se desfac.

9

Nu le tinem pe foc mai mult de 3 minute caci, spune Chef, ca acestea ca prin minune isi vor imputina carnea, iar eu mi-am explicat aceasta expresie ca si cum s-ar parea ca se vor strange prea mult.

Luam dupa foc wokul si adaugam zeama de lamaie si patrunjelul verde tocat “cu barda”.

10

11

Credeti-ma,  mi-a facut o deosebita placere sa gatesc aceste midii, le-am mancat cu o pofta nebuna, dar m-am si amuzat cu drag de expresiile Chef-ului caci, chiar ma gandeam la mine (nefiind un profesionist), unde … de fel, nu prea imi iese faza cu tocat marunt patrunjelul … stiti voi… la marar e cu totul si cu totul altceva, insa la patrunjel fara sa ma straduiesc cam mult am respectat intructiunile lui si chiar “cu barda” am tocat 😀

12

Recomanda putin ardei iute uscat, insa pentru ca a mancat si copilul din ele nu l-am pus decat pentru decor si ulterior am rasnit un praf de chili in farfuria mea.

13

Atentie: midiile care nu se deschid dupa fierbere nu sunt comestibile!

Nu am avut surpriza, asa ca le-am devorat 😛

Nu strambati din nasuc, este o adevarata delicatesa.

In dieta dukan preparatul se poate consuma in etapa Croaziera – zile de proteina & legume (PL).

Pofta buna s-aveti !

print

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *