Dukan CONSOLIDAREDukan CROAZIERAGUSTARI

ZACUSCA de VINETE si ARDEI (Low carb/ Low fat/ Sugar free)

ZACUSCA de VINETE si ARDEI (Low carb/ Low fat/ Sugar free)

La prima vedere, pare complicat si mult de munca, insa asta tine clar de cantitatea pe care o prepari. Si poti s-o faci in 2-3 zile in functie de timpul pe care-l ai la dispozitie, in special la treaba cu coptul.

Prefer sa nu fac cantitati mari, caci daca am pofta am intotdeauna in congelator vinete si ardei copti in prealabil 😉

Ingrediente:

  • 1 kg vinete coapte si scurse
  • 500 grame ardei capia rosu copt
  • 3 cepe mari (cca. 300 gr.)
  • 3 linguri ulei de masline
  • 1 cutie de rosii cubulete(400 gr.)
  • 500 ml. suc de rosii
  • sare si piper dupa gust
  • 2-3 foi de dafin

Mod de preparare:

Coacem vinetele si ardeii, curatam de pielita arsa, iar ardeii de seminte. Lasam la scurs intr-o sita. De preferat sa coacem pe tabla sau pe gratar. Merg si in cuptor, singura diferenta este ca vinetele vor fi mai inchise la culoare, dar amestecate in zacusca nu se vede 😜 Sa nu uitati sa intepati  vinetele inainte, daca le coaceti la cuptor ! Riscati sa aveti foarte multa treaba … de curatenie, dupa 😂

Gluma, gluma … dar ne punem si pe treaba! Tocam pe rand vinetele, ardeii si ceapa.

Ceapa tocata marunt  o inabusim  cu capac la foc mic in uleiul de masline si presaram sare. Cca. 10 min. pana se inmoaie. Daca e nevoie adaugam putina apa incalzita pentru a nu o arde, nu dorim sa facem o prajeala.

Adaugam vinetele tocate si lasam sa ajunga la punctul de fierbere, amestecand din cand in cand.

Punem ardeii taiati cubulete si lasam sa fiarba la foc mic amestecand sa nu se prinda. Eu fac intr-un wok antiaderent.

Cand ajunge sa fiarba din nou, adaugam si sucul de rosii, rosiile cuburi, foi de dafin si potrivim dupa gust cu sare piper.

Iar pentru ca nu folosim ulei ca la o reteta clasica de zacusca, ulei in care sa poata sa fiarba sa se caleasca bine toate ingredientele,  am adaugat cca. 250 ml. apa incalzita ca sa fiarba bine.

Fierbem cca. o ora la foc mic amestecand din cand in cand.

Zacusca trebuie scazuta atat cat iti place. Eu nu a trebuit sa o scad prea mult caci am scurs bine vinetele inainte de a le pune la fiert, iar apa adaugata a fost suficienta cat sa se gateasca bine legumele.

Turnam  zacusca de vinete asa fierbinte in borcanele curate si uscate din timp, dupa ce au fost sterilizate la cuptor cca. 30 de minute, la 150 grade. Borcanele le inchidem cat mai strans cu putinta si le asezam in cuptor pe o tava pentru a nu avea surprize neplacute … si iar sa trecem la curatenie 😉

Foarte gustoasa chiar daca nu este scaldata in baie de ulei, gustul legumelor ramane aproape intact.

Fie ca o mananci pe paine, ca atare sau ca o garnitura la carne, este grozav de buna si te salveaza atunci cand timpul de gatit nu-ti este taman prielnic.

Zacusca preparata in casa este mai gustoasa si mai sanatoasa decat cea pe care o cumparam din supermarketuri, la care nu este exclus sa intalnesti adaugat si zahar 😥 Evident ca o astfel de zacusca dietetica  are mai putine calorii decat cea clasica scaldata in ulei de floarea soarelui.

Daca te gandesti sa faci o reteta clasica si mai te gandesti ca nu o poti manca fara o felie de paine, mai bagi cateva calorii si acolo … nu prea iesi la socoteala 🤔

Asadar, prepara dupa acest mod zacusca si incearc-o cu painea pe care o gasesti AICI, este grozav de satioasa si gustoasa.

Yum! Yum! 😋

Depinde foarte mult de cum stii sa faci zacusca si bineanteles de reteta pe care o folosesti. De asemenea, numarul de calorii pe care il are zacusca este puternic influentat de cat de mult ulei pui in ea. Sunt persoane care prefera ca zacusca sa fie mai “uscata” si sunt altele care o prefera plina de ulei.

Eu o prefer pe aceasta 😋

Pofta buna s-aveti!


Copyright©dukanlifestyle_2016_Materialele(text/imagini)sunt proprietatea autorului acestui site si sunt protejate de drepturile de autor conform legislatiei in vigoare (Leg. Nr. 8/1996).

Utilizarea lor integrala sau partiala, este interzisa fara acordul scris al autorului.

Utilizarea retetelor in scop comercial, este interzisa fara acordul scris al autorului.

Cu multumiri!

print

0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *