Se spune ca alimentele gustoase sunt de obicei nesanatoase, insa migdalele sunt un exemplu perfect de aliment care le are pe toate si de care ne putem bucura fara griji. Migdalele contribuie la oprirea cresterii nivelului de zahar din sange si cresc numarul de antioxidanti ajutand contra colesterolului.
Un mod foarte inteligent prin care poti sa dai jos kilogramele suplimentare este acela de a include migdale in dieta zilnica. Ele sunt foarte bogate in fibre si in proteine si te ajuta sa te simti plin pentru foarte mult timp. Consumul moderat de migdale iti ofera doar beneficii, nu face exces si bucura-te de o viata sanatoasa.
Acestea fiind spuse, pentru ca si in dieta dukan migdalele fac parte din categoria ingredientelor premise, inlocuind uleiul de masline daca nu doresti sa-l consumi. Proportia care echivaleaza 1 lingura ulei de masline permisa/zi este de 18 grame migdale, incepand cu etapa Croaziera a dietei dukan.
Evident, untul de migdale se prepara prin macinarea migdalelor pana se ajungea la o consistenta cremoasa. Asadar, am “speculat” in favoarea noastra si am folosit untul la cookies. A rezultat reteta acestor cookies absolute delicioase 😋
Untul de migdale este bogat in fibre si sarac in calorii, de aceea este potrivit si pentru persoanele care urmeaza o cura de slabire. Puteți sa-l folositi pentru tartine, prajituri, smoothie-uri si dressing-uri cremoase.
Am gasit acest unt de migdale la No Sugar Shop si sincer, m-am indragostit de el 🥰
Pentru a prepara cookies puteti utiliza un procesator (robot de bucatarie), un mixer cu paleta sau, bineinteles o spatula. Eu mi-am dat seama la final ca mai usor mi-ar fi fost cu robotul de bucatarie, deoarece la un moment dat, compozitia devine o pasta groasa si mai greu de amestecat dar m-am descuract cu o spatula si o lingura pana la urma 😜 Data viitoare e bine de stiut 😉
Ingrediente:
- 2 oua
- 75 grame faina integrala de grau
- 40 grame izolat proteic din zer
- 15 grame faina de bambus
- 100 grame unt de migdale
- 1 plic (10 gr.) praf de copt
- un praf de sare
- esenta de vanile
- 100 grame indulcitor natural cu stevia – green sugar (sau dupa gust alt indulcitor pe care il agreati)
Pentru ornat:
Mai puteti orna dupa preferinta cu migdale blansate sau bucatele de ciocolata neagra.
Mod de preparare:
Mai intai cantarim untul de migdale pentru ca borcanul are 180 grame si il punem intr-un bol incapator.
Amestecam incredientele uscate, inclusiv sarea si praful de copt.
Mixam ouale intregi cu indulcitorul, pana ce se albesc si cresc in volum. Adaugam si esenta de vanilie sau alta aroma care va place voua, de ce nu, pentru un gust mai profund puteti sa puneti si esenta de migdale.
Turnam spuma de oua indulcita si aromata peste untul de migdale si mixam pana ce se dizolva untul (untul de migdale l-am pus de la temperatura camerei nu din frigider).
Incorporam din amestecul de ingrediente uscate treptat si amestecam bine. Nu punem tot amestecul uscat pentru ca nu putem sa amestecam bine, caci compozitia se ingroasa. Aici, cum va spuneam la inceput intervine partea cu robotul de bucatarie. Deci daca aveti robot transferati compozitia si puteti incorpora cu usurinta tot amestecul de ingrediente uscate in cca. 5 minute foarte usor.
Cam asa arata compozitia dupa ce am incorporat jumatate din amestecul de ingrediente uscate.
Apoi am folosit o lingura pentru a amesteca si restul ingredientelor uscate.
Rasturam aluatul (care este lipicios-dar nu trebuie sa va sperie acest aspect) pe folie din plastic alimentar.
Rulam si formam un sul pe care il legam bine la capete (cca. 3 -4cm diametru).
Punem rulada din aluat la congelator pentru cca. 2 ore.
Scoatem de la rece si indepartam folia de plastic.
Ttaiem rondele de cca. 1 cm. grosime. Folositi un cutit ascutit cu lama dreapta fara zimti.
Fiecare rondea o modelam usor cu degetele pentru a o aduce la forma rotunda fara sa aplatizam suprafata, doar pe margini, pentru ca tendinta sulului este sa se apalatizeze putin. Desi aluatul a stat suficient la frigider tinde sa se aplatizeze usor de tot la taiat. Nu am vrut sa pun mai multa cantitate de ingrediente uscate pentru ca nu mi-am dorit sa iasa niste fursecuri foarte tari.
Punem cateva picaturi de ciocolata sau cate o bucatica de ciocolata neagra pe fiecare biluta in parte, apoi apasam usor sa se lipeasca.
Distribuim fursecurile pe o tava, pe care punem hartie de copt sau folie din silicon.
Coacem in cuptorul preincalzit la 180 de grade pentru cca. 25 minute.
Lasam fursecurile/cookies sa se raceasca in tava. Dupa racire completa ii putem depozita intr-o casoleta sau daca doriti sa-i pastrati fragezi intr-o punga de plastic la frigider.
Mi-au iesit din acest aluat 26 fursecuri delicioase, moi la interior si crocante la exterior 😋 Cum va place ? Arata bine ? Merita incercate, gustul este irezistibil 😘
In dieta dukan pot fi consumate de catre o singura persoana in 5 zile pentru ca au in compozitie un ingredient tolerat – faina integrala (15 gr./zi), iar cantitatea de unt de migdale (100 grame) tot pentru 5 zile – ingredient permis.
Deci, maine dimi la cafea suficient 5 fursecuri, nu va intindeti … caci ce-i mult … strica 😅 Si credeti-ma, sunt foarte satiosi!
Fursecurile nu contin tarate de ovaz, deci nu va afecteaza consumul zilnic obligatoriu in dieta dukan, putand sa va bucurati de acestea in alte preparate cum ar fi : paine, focaccia, chifle, etc.
Impartasiti si celor dragi reteta, caci poate sunt printre prietenii vostri persoane interesate de aceasta dieta sau din varii motive au nevoie de idei sanatoase.
Fursecurile cu ciocolata sau Chocolate Cookies se afla in topul preferintelor mele in materie de dulciuri delicioase, alaturi de negrese (brownie), eclere, savarine si multe alte placeri nevinovate 😋 Ce sa va mai zic sunt incurabila, si nu stiu daca ma voi opri curand in a testa noi si noi retete si ingrediente 😁😍🤗🤫
Dar acum va las ca vorba multa strica 😂🤗 Nu inainte de a va ura spor la treaba!
Pana data viitoare …
Pofta buna s-aveti si o viata sanatoasa!
Nota:
Click pe fiecare ingredient pe care doriti sa-l cumparati si veti fi redirectionati catre comerciant.
Folositi codul lifestyle5 pentru a beneficia de un DISCOUNT de 5% din valoarea comenzii plasate pe No Sugar Shop !
Copyright©dukanlifestyle_2016_Materialele(text/imagini)sunt proprietatea autorului acestui site si sunt protejate de drepturile de autor conform legislatiei in vigoare (Leg. Nr. 8/1996).
Utilizarea lor integrala sau partiala, este interzisa fara acordul scris al autorului.
Utilizarea retetelor in scop comercial, este interzisa fara acordul scris al autorului.
Cu multumiri!
0 Comentarii